joi, 30 aprilie 2015

Vasile Ivașca. Gorbaciov un reformator prost al imperiului Rus. Vin musulmani și nu îi putem opri. Marșuri pro și contra musulmanilor în Germania. Musulmani, turci de azi au jefuit timp de 500 de ani România.






Mare Zeu Vasile, Vasile.

Mare Zeu Vasile, Vasile împreună cu Tati Shiva, Marii Zei și Zeițe.

Am mai introdus o nouă lecție despre Legea Karmei. În acest caz am spus mai mult despre greșelile comise de Gorbaciov la reformarea comunismului Rusesc. În acest caz am arătat că această reformă numită „Perestroika” inițiată de Gorbaciov a dus la sărăcire populației, a dus la salarii mici, a dus la șomaj în masă, a dus la emigrarea populației din est spre vest.
Este foarte greu să-l vezi pe marele dictator al Imperialismului comunist Rusesc. Dar și mai greu este să îi aprobi ideile. Acest om îmbâcsit în ideile panslavismului Rusesc atacă și acum pe unde poate, că doar, doar fostele țări cucerite de armata Roșie în 1944 se vor îndura să se mai milogească la curtea noilor Țari Rușii. Ești vinovatul principal în distrugerea comunismului Românesc, tu personal ai dat ordin ca Ceaușescu și poporul român să fie distruși. Iată cine sunt eu un propagandist al comuniștilor români. Când am fost ales responsabil cu cultura în comitetul U.T.C pe secție, eram responsabil cu biblioteca secție și când am deschis-o am văzut planul Valev. L-am studiat și am meditat mult asupra lui și mi-am zis atunci că n-o să mor până Basarabia nu este unită cu România. Ai fost la conducerea Rusiei și nu ai mișcat nici un deget ca să redai Basarabenilor demnitatea de a a fi Români. Ai făcut Perestroika cu gândul ascuns cum să înlături de la putere lideri est comuniști care au văzut în tine un om incapabil să reformeze comunismul. Dacă Ceaușescu ți s-a opus vehement nu ai căutat să adaugi idei și de la dânsul ci ai căutat să îl omori ca și pe Imre Nagy. Toate aceste prejudecăți au făcut ca poporul Român să-l iubească pe Ceaușescu și să-l urască pe Iliescu omul dumneavoastră din România. Referitor la Germania ea vine în zona Basarabiei ca o Țară de eroi, soldați nemți au fost primiți la Chișinău ca soldați eliberatori, cu buchete de flori. E adevărat că actuali conducători Germani nu au uitat acest lucru. Iar doamna Merchel a fost la Chișinău și le-a spus Basarabenilor că și ei vor fi în uniunea Europeană. Deci nemți nu fac altceva decât cea ce au făcut și până acum, unirea Basarabiei cu România. Eu nu pot să spun că dumneata ești un om rău, dar pot să afirm că nu ai simțit pulsul politic a popoarelor din blocul comunist. Ai văzut clar, toate aceste popoare au ales vestul și pe americani, atât de mult au iubit Rusia. Iar noua structură de putere se bazează numai și numai pe Americani. Cei care au spus să plecați din Basarabia și Ucraina. A venit timpul ca structura de securitate Europeană să nu mai includă Rusia. E acolo destul S.U.A. Germania, Anglia, Franța etc. Eu nu spun că dumneavoastră nu ați vrut să fiți pe placul Ucrainenilor le-ați dat Crimeea și sudul Basarabiei și acum Ucrainieni nu vă mai iubesc.
Domnule Dughin ai dreptate. Rusia tot vrea să conducă popoare și iarăși vrea să facă unul și mai mare. Eu nu mă pot opune. Fă-l cât de mare vrei. Totuși am și eu o propunere hai să facă și Români un imperiu. Se unește cu Basarabia și Transnistria că doar e teritoriu Românesc și sângele apă nu se face. Singuri care ne împiedică sunteți voi cotropitori Rușii. În 1967 am fost numit responsabil cu cultura în comitetul U.T.C pe secție și am luat în primire biblioteca secției sculărie. Și am făcut un inventare a cea ce am în bibliotecă și ce să vezi aveam „Marele Plan VALEV”. Am stat mult și l-am studiat și ce am constatat că dumneavoastră vreți să ocupați cu forța România, deși în 1958 voi v-ați retras din România, vă plătisem toate datoriile de război. Dar acum planul Valev urma să desființeze România ca stat și se crea așa numitul stat „UNIUNI DUNĂRENE”. Totuși s-au opus chinezi și planul VALEV a fost uitat de Istorie. Eu ce am zis văzând acest plan că nu vreau să mor până ce Basarabia, Bucovina și Transnistria nu vor reveni României. În acest sens eu am introdus o nouă denumire măreață a poporului Român și anume „POPORUL ROMÂN NOUL POPOR ALES”. Dacă noi Români suntem aleși de DUMNEZEU cum putem noi să fim conduși de Rușii. Dumneavoastră Rușii nu vedeți că aici sunt Americani care își dau viața pentru noul popor ales. Domnule Dughin dumneavoastră Rușii puteți face ori câte filozofii și să împărțiți lumea cum o doriți, dar numai Dumnezeu este cel care împarte. Când ați făcut comunismul ați spus că va fi răspândit în toată lumea și va fi apreciat de toți supuși imperiului Rusesc. Dar văd că și dumneavoastră ați aruncat la coșul de gunoi a istoriei acest comunism Rusesc.

Colegii de la secția Sculărie ai Yoghinului Vasile Ivașca.

Mare Zeu Vasie, Vasile în starea de Beakunva în tinerețe.


Musulmani invadează Europa occidentală cu acordul tacit al politicienilor.
Ce să ne facem vin musulmani și nu-i putem opri. Dacă România timp de 500 de ani a ținut piept musulmanilor să nu ne invadeze țara. Acum mai nou vin din occident. Țări mari ca Germania, Anglia, Italia, Franța sunt pline de musulmani. Nu ai ce să le faci ei zic că sunt nemți sau francezi și cu asta ți-a închis gura. Așa cum noi Români am luptat timp de 500 de ani să nu avem musulmani în țară la fel trebuie să lupte nemți și francezi. E adevărat că religia musulmană se adresează unui anumit nivel de inteligență umană, care este mai redus, dar totuși ei între ei se respectă. Deci au moralitate de grup de apartenență la religia musulmană. Creștini au un nivel de gândire superior, dar cu o moralitate superioară mult musulmanului. Totuși Franța și Germania au fost nevoite să importe multă forță de muncă necalificată din țările lumi a treia și acestea sunt în majoritatea cu religie musulmană. Toate lucrările de strângere a gunoaielor, munci necalificate din diferite industrii și tot ce e muncă de nivel inferior din Germania și Franța e făcută de musulmani. Pentru că neamțul nu se demite să lucreze așa ceva. Și atunci cine să facă aceste munci, numai musulmani. Și în fond și la urma urmei ei spală căcatul după voi deștepții de Francezi și Nemții. Acești musulmani locuiesc în cartierele mărginașe și dărăpănate ale Franței și Germaniei. De cine au fost aduși, de oameni politici ai dumneavoastră pentru că Francezi și Nemți au vrut să fie toți șefi să aibă munci bine plătite, să călătorească în mașini de lux. Ca să păstrăm această supra-structură socială din Franța și Germania e nevoie de musulmani. Fără de ei anumite munci nu sunt rentabile. Suntem amenințați că dacă vine la putere dreapta o să-i trimită acasă pe musulmani, nici pomeneală. O să măture pe stradă doamna La Pen; o să facă muncile necalificate doamna La Pen; o să coboare în mină doamna La Pen, nici pomeneală. A mai fost unul ca doamna La Pen numit Hitler și vedeți dumneavoastră ce a pățit el și poporul lui. Trebui să admitem că musulmani sunt în urmă cu civilizația față de creștini cu 700 de ani.
Oare acest marș împotriva cui e? În Germania de azi să spui că dai afară musulmani e un fel de glumă, că nu ai altceva să le spui oamenilor. Nu le poți da mâncare mai multă; nu le poți da salarii mai mari; nu le poți da locuințe mai multe; nu le poți da stațiuni mai multe etc. Toate aceste marșuri nu sunt altceva decât o luptă politică în Europa între stânga și dreapta politică. Să spunem că dai afară musulmani din Germania cine o să facă muncile murdare și prost plătit. Neamțul care spune, eu nu vreau să prestez o muncă murdară și prost plătită. Neamțul care spune cam așa eu am un nivel superior de calificare” și vreau să primesc muncă conform pregătiri mele. Tată-l meu îmi spune că în timpul celui de al doilea război mondial, neamțul nu merge la luptă până nu primea cafeaua și ciocolata dimineața, iar românul avea o apă îndulcită și o felie de pâine cu marmeladă de prune. Musulmani vor fi mai muți în Germani o dată cu creșterea industrială preconizată. Toate aceste manifestații sunt pentru voturi și nicidecum să fie alungați musulmani. Creștini și musulmani vor trebui să conviețuiască împreună, indiferent că le place unora de ceilalți. Timpurile au ajuns în acel moment de conviețuire obligatorie și ori ne place unora sau altora conviețuirea e obligatorie. Dar că trebuie întărite mijloacele de protecție. Toată creația e Dumnezeu, unde sunt „Creștini”, unde sunt „Musulmani”. Unde sunt deosebirile de vederii? Oare așa deosebiți sunt creștini încât să se deosebească așa mult de musulmani. Eu văd că după forma fizică nu pare nici o deosebire. Și totuși apar deosebiri care pe parcursul timpului au fost introduse în capul creștinilor de Isus și în capul musulmanilor de Mahomed. Eu zic că cu timpul aceste deosebiri se vor pierde. Eu văd în Olanda că 50% din populație se declară Agnostică. Și în acest mod dispare disputa religioasă. Dar se pune în mod astringent întrebarea ce punem în locul religiei! Iar revenirea la perioada lui Hitler nu poate fi luată în calcul. Poporul German prin filozofia lui de viață e un popor integrator și nu un popor cuceritor. A încercat de două ori să fie un popor cuceritor și nu a mers, toată lumea a sărit pe ei. Cu stimă și respect pentru poporul integrator German și îi doresc să își dea seama ce e bine pentru el.
Eu nu sunt de acord cu nici unul din competitori. Poporul Român a luptat timp de 500 să rămână „Ortodocs”. În tot acest timp musulmani(turci de azi) au venit și ne-au luat un tribut în „aur, femei frumoase, 500 de copii” anual. Toate aceste fărădelegi, musulmani le-au făcut în numele lui Mahomed, că așa a zis el să îi facă pe toți oameni musulmani. Pe câmpul de luptă cu musulmani noi Români am pierdut mulți credincioși ortodocși. Dar ne-am luptat până la ultimul Român. Ne-am apărat cu prețul sângelui glia și credința ortodocsă Românească. Unde erau Francezi când noi ne războiam la „Rovine,Podul Înalt,Călugăreni, etc. Unde erau Francezi când marele Vlad Țepeș cu 30000 de românași țineau piept la o armată de 120000 de musulmani. Iar că Vlad Țepeș a tras musulmani în țeapă, voi ați făcut așa mare scandal și l-ați numit Dracula(vampir). Să știți domnilor Francezi ce am simțit noi timp de 500 de invazie musulmană, trebuie să simțiți și dumneavoastră. Mari musulmani amenință lumea cu Jadul Islamic. Și nimeni nu va mai scăpa din acel război purificator islamic. Ce a fost în America, Spania, Anglia, Franța e un nimic față de ce va urma. E ca și zicala cu pisicaCe se naște din pisică șoareci mănâncă.” Evrei au fost timp de 2000 împrăștiați în întreaga lume, fiind că musulmani le-au ocupat țara. Greci au fost izgoniți din țara lor și din Constantinopol de musulmani. India a fost ruptă în trei părți de musulmani. Serbia a fost ruptă în trei părți de musulmani și fapte lor continuă și azi mai departe. Eu nu zic că printre musulmani nu există oameni de înaltă ținută morală, care ți-ar da totul numai să treci la Islamism. Dar de unde apare fanatismul. Eu zic că fanatismul a fost propovăduit de însuși Mahomed și probabil e undeva ascuns în „Coran”.

Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Simhasana.


Tati Shiva, Marii Zei și Zeițe.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu