Mare Zeu Vasile, Vasile în postura diamant și închinare în fața lui Tati Shiva. |
Mare Zeu Vasile, Vasile în postura Lotus. |
|
Toate
țările din răsăritul
Europei căzuse
sub ocupație
Rusească.
Dacă țările vestice
scutise Germania
de plata unor mari
despăgubiri
de război.
Alta era situația
în răsărit
unde Ungaria
și România
trebuiau să plătească
mari despăgubiri
de război
Rusiei. O
dată cu naționalizarea
industrie
și desființarea
clasei moșierești
mai rămânea un explotator
al satelor Românești
și anume Chiaburul.
|
||||
|
Date
istorice. Revoluția
din 23 octombrie 1956 din
Ungaria. Vreau de la bun
început să spun că Unguri
nu s-au supus de bună voie,
în 1944
și 1945
armatelor Rusești
ci au luptat
la sânge
cu Rușii.
Numai la apărarea Budapestei
au murit peste 40000 de unguri.
Deci unguri au depus o rezistență
eroică pentru aș apăra
țara. Revoluția
Ungară
din 1956 împotriva
dictaturii
bolșevice
și a ocupației
Rusești
a
început în ziua de 23
octombrie.
Sătui de conducerea lui Mátyás
Rákosi,
studenții au declanșat o demonstrație
pașnică,
care s-a transformat
în revoluție violentă,
sfârșită
printr-un mare
masacru comis
de trupele
sovietice
în 10 – 11
Noiembrie
1956.
Pierderile de vieți
s-au estimat
la circa 2.500
maghiari
și 700
soldați sovietici;
alți aproximativ 200.000
de locuitori au părăsit
Ungaria,
refugiindu-se în Occident.
|
||||
|
||||
|
Și
acum începutul
revoluției maghiare.
În
luna iunie 1956,
secretarul
cu probleme ideologice al PCUS,
Mihail
Suslov,
a transmis un mesaj
cu dublu înțeles
către conducătorii unguri:
Matyas
Rakoși
trebuie
să rămână,
dar Kádar,
care reprezintă
nemulțumirea taberei comuniste
loiale,
și care e de origine
maghiară,
trebuie adus la conducere.
Suslov a menționat, de asemenea, că sunt
prea mulți evrei
în conducerea statului
comunist maghiar
- ceea ce este anormal,
iar prin instalarea
la conducere a lui János
Kádár,
comuniștii maghiari
pot menține dominația absolută
asupra statului ungar
și, în același timp,
să evite o criză
internă.
În
consecință, la 18
iunie 1956,
Matyas
Rakoși
a
fost forțat să demisioneze
din funcția de Secretar
General
al Partidului Comunist,
fiind înlocuit de Ernő
Gerő.
La 23
octombrie 1956,
sute de mii de unguri
au cerut demisia
guvernului bolșevic
opresiv,
fiind susținuți, chiar în aceeași
zi,
drapelul maghiar
cu emblema comunistă
a fost dat
jos,
iar spre seara
zilei de 23
octombrie
1956,
studenții de la Universitatea Tehnică au demonstrat pe
bulevardul Bhem.
Mulți soldați
maghiari
s-au alăturat protestatarilor,
scoțându-și steaua
sovietică
de pe șapcă
și aruncând-o
la gunoi.
Fără a avea vreun
lider,
cca 100000 de demonstranți
au traversat Dunărea
spre clădirea Parlamentului,
manifestând pașnic.
Situația s-a schimbat,
însă, dramatic
în momentul când trupele
securității maghiare,
numită (ÁVH),
au deschis
focul
și au omorât
sute de oameni.
|
||||
|
Intervenția
militară. În
23
octombrie
1956
Uniunea Sovietică
a
executat o intervenție
militară în Ungaria.
Această intervenție fusese plănuită încă
din aprilie.
Rușii
au sesizat că
conducerea
Ungariei
în frunte cu
Rákosi
a plănuit
eliminarea
unui mare număr
de intelectuali
maghiari,
iar
Gerő a pierdut controlul asupra țării,
situația internă putând deveni
explozivă.
Trupele sovietice
erau staționate
de mai multă vreme, în așteptare,
pe teritoriul
României.
La
4
noiembrie 1956
trupele
sovietice
au intrat din nou
în Ungaria.
Rusia
a
justificat
intervenția
militară
și impunerea
guvernului
Janos Kádar,
în 3
noiembrie 1956,
prin responsabilitatea față de Pactul
de la Varșovia.
Această intervenție
a fost o operațiune militară
combinată:
bombardamente
de artilerie
coordonate cu acțiuni ale blindatelor,
6000
de tancuri.
Imre Mecs a afirmat
că armata
sovietică
a folosit mai multe tancuri
împotriva
Ungariei
decât au folosit germanii
pentru invadarea
Rusiei
în
cel de-al Doilea Război
Mondial.
Ținta principală a fost Budapesta,
care a fost bombardată
de artileria Rusească.
Această acțiune a continuat până ce Consiliul
muncitoresc,
studenții
și intelectualii
au cerut încetarea
focului la
10
noiembrie 1956.
Succesiunea
evenimentelor.
Trupele
sovietice trec granița
Sovieto-maghiară
și se îndreaptă spre Budapesta.
La ora 4.15 toată Ungaria
este invadată de armata
sovietică.
În 4 noiembrie
1956,
la ora 5:05, Janos
Kádar
se
adresează
poporului
maghiar
cu o scrisoare
deschisă
și anunță
la radio
că este prim-ministru.
La ora
5:20 Imre Nagy,
cu o voce
încețoșată
de
durere,
anunță invadarea
Ungariei
de către trupele
sovietice.
|
||||
|
Deznodământul
Revoluției Maghiare.
În
aceiași dimineața,
intre orele 6 și 8, Imre
Nagy
și
membrii
guvernului
solicită azil
la Ambasada
Iugoslaviei.
Imre
Nagy
a
fost arestat
în 22
noiembrie
(inițial, de János
Kádár),
și dus
în România.
Aici, cu concursul Securității,
este deținut
într-o casă
conspirativă
din Snagov,
sub pază
și strictă
supraveghere. Convorbirile telefonice îi erau interceptate,
corespondența confiscată, fiind - de asemenea - filat 24 de ore
din 24. De îndată ce comuniștii
unguri,
la cererea expresă
a Moscovei,
cer românilor
predarea lui Nagy
pentru a fi „judecat,"
guvernul român
îl
predă.
Este
readus
în Ungaria,
la Budapesta,
și, printr-un simulacru
de proces,
în buna tradiție
a justiției
staliniste,
este condamnat
la moarte
prin spânzurare
(16
iunie
1958).
În
total au fost condamnate
la moarte 350 de persoane,
printre care se numără și elevul
Péter
Mansfeld,
care fiind minor
s-a așteptat vârsta majoratului ca să poată fi condamnat
la moarte.
|
||||
|
||||
|
Și
acum ceva despre Imre Nagy.
|
Nașterea
lui Nagy și
școala politică din Rusia.
Imre
Nagy. S-a
născut
la 6
iunie 1896 la Kaposvar
și
a fost spânzurat
la 16 iunie 1958
la Budapesta.
A
fost un politician
comunist,
maghiar,
cu orientare
reformatoare,
prim-ministru
al Ungariei
între
1953-1954
și în octombrie
1956,
ocazie cu care a devenit
în mod
neașteptat
unul din eroii
revoluției
anticomuniste din Ungaria
din 1956.
Imre
Nagy
a luptat pe frontul
rus
în timpul Primului
război mondial,
între anii 1916
- 1918.
A fost capturat
de Ruși,
și dus ca prizonier
de război
lângă Lacul
Baikal.
La începutul războiului
civil Rus
s-a înrolat în Armata
Roșie
și
a intrat chiar în Partidul
Bolșevic.
A făcut parte din detașamentul
de soldați
care asigurau
paza
fostului țar Nicolae
al II-lea
și
a familiei
sale.
Foarte probabil
a fost unul dintre cei
șapte membri
ai plutonului
de execuție.
|
||||
|
Prima
întoarcerea în Ungaria.
S-a
întors în 1921
în Ungari,
locuind la Kaposvar.
A devenit membru
al Partidul
Social Democrat Maghiar,
apoi prim
secretar
de partid în Comitatul
Somaogy.
A fost exclus
din partid
în 1925,
ca urmare a unui conflict
din aprilie
1924
cu
Karoly
Peyer
și
cu Ferenc
Szeder.
În 1925
a devenit membru
al Partidul
Socialist
Muncitoresc
Maghiar(PSMM),
de orientare
comunistă,
în cadrul căruia s-a ocupat de sectorul
agriculturii.
De la începutul
anului 1921
până
în 1927
a
stat în închisoare 3 ani
pe motive politice,
cu unele întreruperi. După interzicerea
PSMM
în
1927
a fost din nou
arestat.
După eliberare a emigrat în Viena.
|
||||
|
A
doua perioadă din Rusia.
Din
1930
până în noiembrie 1944 a
trăit în Rusia.
A lucrat pentru Comintern,
dar și la Institutul
de Cercetare Agricolă.
A supraviețuit războaielor
interne de partid
- conform unor documente ar fi lucrat
și pentru
N.K.V.D.
A
scris articole
sub
pseudonim,
în care a sprijinit
ideile economice
ale lui Buharin.
După arestarea lui Buharin
a fost
și el arestat,
iar inițial
s-a
dorit implicarea
sa
în procesul lui Buharin.
Până la urmă a fost
eliberat.
În 1941
s-a
înrolat
din nou în Armata
Roșie,
dar nu a fost trimis
pe front,
ci a lucrat ca redactor
la Radio Kossuth
din
Moscova,
până în noiembrie
1944.
|
||||
|
A
doua întoarcerea
în Ungaria.
Pe
4
noiembrie s-a
reîntors în Ungaria
cu primul grup al comuniștilor
din
Moscova
(cu Erno
Gero
și
Zoltan
Vass).
În decembrie 1944
devine membru al guvernului provizoriu,
ca ministru
al agriculturii,
și membru
al Adunării Naționale
din Debrecean.
El a fost cel care a anunțat
țării hotărârea guvernului
cu privire la împroprietărire,
la 15
martie 1945.
Din vara anului 1945 devine membrul Sfatului Popular, care
exercita provizoriu prerogativele președinției, și membru al
conducerii executive al Partidul
Comunist Maghiar.
După alegerile pentru Adunarea
Națională,
din 1945,
devine pentru câteva luni ministru
de interne
în guvernul lui Zoltan
Tildy,
iar în guvernele lui Ferenc
Nagy
și
al lui Istvan
Dobi
ministru
al alimentației
publice.
În august 1949
a fost exclus din Conducerea Executivă
pentru „opiniile
lui
oportuniste
și ostile cooperativizării”
și a fost eliberat
din toate
funcțiile
lui. În decembrie 1950
și-a făcut
„autocritica,”
iar apoi a fost din nou numit
ministru al agriculturii și
membru al Conducerii
Executive.
În noiembrie 1952
a devenit vice-prim-ministru,
responsabil cu domeniul agricol.
|
||||
|
Accesiunea
politică. În
1953
devine prim-ministru al Ungariei
cu un program foarte
reformist pentru acele timpuri.
Totuși în mai
1955,
Mátyás
Rákosi a revenit în forță în fruntea guvernului maghiar.
Acest fapt s-a datorat
legăturilor cu Moscova.
Datorită deteriorări
poziției
lui Malenkov.
Imre Nagy a fost demis
și exclus
din Conducerea Executivă,
apoi
și din partid.
Totuși în
23
octombrie studenții demonstranți cer
reintrarea
lui în guvern.
În seara respectivă
a ținut un discurs
memorabil
în fața Parlamentului
și a fost numit
din nou prim-ministru.
La începutul
lunii noiembrie guvernul lui
anunță ieșirea
Ungariei
din Pactul
de la Varșovia,
declarând Ungaria
țară neutră.
În
dimineața de
4
noiembrie
a
ținut un discurs naționalist-patriotic
la
radio,
cu multă umilință
și suferință
în suflet,
a
anunțat
a doua
intrare a trupelor
sovietice
în
Ungaria.
După
aceia a cerut
azil
la ambasada Iugoslaviei.
Pe 21
este
răpit
în drum spre
casa lui
- nefiind respectată
înțelegerea
cu iugoslavii
- și este deportat
în România,
la Snagov,
împreună cu mai mulți
reformiști.
Nu a fost dispus
să demisioneze
și nici să recunoască
guvernul lui Janos
Kádar,
în ciuda presiunilor
politice puternice
și a somațiilor
repetate.
Procesul
lui are loc între
9
iunie
și 15
iunie 1958,
cu ușile
închise,
fiind condamnat la moarte.
Sentința a fost executată chiar în ziua
următoare.
Imre Nagy a fost reabilitat
în 1989,
și a fost reînmormântat solemn
în același an
la data de 16 iunie.
|
||||
|
Și
acum ce spune Mare Zeu Vasile, Vasile
despre situația complicată a Românilor și
Maghiarilor din următoarele zone: Banat, județului
Arad, Oradea și Satu Mare în perioada noiembrie
1918 și mai 1919.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu